DJUVARA TRANDAFIR

Data și locul nașterii: 6/18 noiembrie 1856, Brăila.

Părinți: Iorgu Djuvara și Maria (născută Habudeanu).

Studii:  bacalaureat al Universității din București; absolvent al Școlii de Științe Politice din Paris; doctor în Litere şi Filosofie la Universitatea din Bruxelles

Căsătorit, de două ori: prima dată, în 1879, cu Elena Gheorghiu, iar a doua oară, la 15 septembrie 1905, cu Bălașa Pangal.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul princiar nr. 985, din 30 aprilie 1879, era numit atașat de legație neretribuit;
  • Prin Decizia ministerială nr. 6444, din 30 aprilie 1879, era numit în cadrul legației de la Paris;
  • Prin Decretul regal nr. 2074, din 1/13 iulie 1888, era numit agent diplomatic și consul general la Sofia;
  • Prin Decretul regal nr. 2493, din 15 mai 1896, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Constantinopol;
  • Prin Decretul regal nr. 1902, din 8 iunie 1909, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Belgia;
  • Prin Decretul regal nr. 3283, din 6 august 1920, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena.

MITILINEU MIHAIL M.

Data și locul nașterii: 18 octombrie 1836, București.

Părinți: I. Mitilineu și Profira.

Studii: primare și liceale în București. 

Căsătorit, cu Ecaterina Eliad Românul.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin ordinul nr. 4236/1857, a fost numit scriitor la Diviziunea Afacerilor Străine (de la 1 ianuarie 1858);
  • Prin Decretul princiar nr. 1339, din 17 aprilie 1880, a fost numit ministru rezident la Bruxelles și Haga;
  • Prin Decretul regal nr. 2500, din 30 septembrie 1882, a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Belgrad;
  • Prin Decretul regal nr. 493, din 18 februarie 1885, a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Bruxelles și Haga;
  • Prin Decretul regal nr. 829, din 16 martie 1889, a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Constantinopol.

FLORESCU ALEXANDRU

Data și locul nașterii: august 1867, București.

Părinți: George Florescu și Zoe (născută Brăiloiu).

Studii:  licențiat în Drept al Universității din București.

Căsătorit, în aprilie 1890, cu Olga Costescu-Comăneanu. După divorțul din 1894, s-a recăsătorit cu Alexandrina, născută Petrovici Aramis.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decizia ministerială nr. 6042, din 20 martie 1890, a fost numit atașat supranumerar în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Străine;
  • Prin Decretul regal nr. 1252, din 2 aprilie 1911, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena;

Prin Decretul regal nr. 3089, din 18 iulie 1919, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Varșovia.

PAPINIU IOAN

Data și locul nașterii: 9 noiembrie 1853, Ploiești.

Părinți: Ioachim Papiniu și Maria.

Studii:  licențiat în Drept la Universitatea din Paris (1879); absolvent al Școlii de Științe Politice din capitala Franței.

Căsătorit, la 7 decembrie 1881, cu Francesca Aquarone.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul domnesc nr. 2970, din 20 noiembrie 1879, era numit cancelar al consulatului român din Salonic;
  • Prin Decretul nr. 3527, din 13 octombrie 1893, era numit în postul de agent diplomatic și consul general la Sofia;
  • Prin Decretul regal nr. 2560, din 18 mai 1896, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Majestatea Sa Regele Serbiei;
  • Prin Decretul regal nr. 2441, din 13 iulie 1898, era numit, începând cu 1 iulie, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Haga;
  • Prin Decretul regal nr. 1765, din 29 martie 1905, era numit în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă M.S. Regele Elenilor;
  • Prin Decretul regal nr. 1290, din 12 martie 1906, era numit, începând cu 1 aprilie 1906, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă M.S. Împăratul Otomanilor.

GHICA DIMITRIE I.

Data și locul nașterii: 13 martie 1848, București.

Părinți: Ion Ghica și Alexandrina (născută Mavros).

Studii:  licențiat al Facultății de Științe Morale a Universității Cambridge.

Căsătorit, cu Melania Crețulescu.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul regal nr. 1560, din 24 iunie 1883, era numit secretar de legație clasa I la Berlin, începând cu 1 iulie 1883;
  • Prin Decretul regal nr. 2442, din 1/13 iulie 1898, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena;
  • Prin Decretul regal nr. 1986, din 14 mai 1901, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena.

BENGESCU GRIGORE

Data și locul nașterii: 30 august/13 septembrie 1848, Craiova.

Părinți: Grigore Bengescu și Elena (născută Golescu).

Studii:  licențiat în Litere al Universității din Paris (1869); doctor în Științe Politice și Administrative al Universității din Liege (1871).

Căsătorit, în 1873, cu Zoe Kretzulescu; după decesul primei soții, s-a recăsătorit, în 1895, cu Anne Parys

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul princiar nr. 334, din 16 februarie 1872, a fost numit secretar clasa I al Agenției diplomatice de la Viena;
  • Prin Decretul regal nr. 465, din 14 februarie 1891, era numit în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă M.S. Regele Belgiei și M.S. Regina – Regentă a Țărilor de Jos;
  • Prin Decretul regal nr. 3193, din 3 iulie 1896, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Curtea Regală din Atena.

OLLĂNESCU DIMITRIE C.

Data și locul nașterii: 21 martie 1849, Focșani.

Părinți: Constantin Ollănescu și Maria (născută Caloianu).

Studii:  doctor în Drept și Științe Politice la Universitatea din Bruxelles (1873).

Căsătorit, de două ori: prima dată cu Eugenia Strat, a doua oară cu Maria Manu (născută Bâscoveanu).

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul princiar nr. 1853, din 21 septembrie 1876, era numit șef de cabinet al Diviziunii Politice;
  • Prin Decretul regal nr. 266, din 31 ianuarie 1889, a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena.

GHICA EMIL I.

Data și locul nașterii: 27 decembrie 1848, Iași.

Părinți: Ioan Ghica și Eufrosina (născută Filipescu).

Studii:  superioare

Căsătorit, în 1879, cu Ecaterina Florescu.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul domnesc nr. 757, din 6 aprilie 1874, era numit secretar clasa I la agenția României la Sankt-Petersburg;
  • Prin Decretul regal nr. 2329, din 25 septembrie 1881, era numit agent diplomatic și consul general pe lângă Alteța Sa Principele Bulgariei;
  • Prin Decretul regal nr. 493, din 18 februarie 1885, era înaintat la gradul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar și numit în această calitate pe lângă M.S. Regele Serbiei;
  • Prin Decretul regal nr. 20174, din 1 iulie 1888, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena;
  • Prin Decretul regal nr. 265, din 31 ianuarie 1889, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Sankt-Petersburg;
  • Prin Decretul regal nr. 2440, din 17 iulie 1891, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Viena.

OBEDENARU GEORGIADE MIHAIL

Data și locul nașterii: 5 noiembrie 1839, București.

Părinți: Hristache Georgiade și Maria.

Studii:  Doctor în Medicină la Paris (1866).

Căsătorit, cu Maria (născută Florescu).

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul domnesc nr. 883, din 19 aprilie 1877, era numit secretar al Agenției diplomatice la Roma;
  • Prin Decretul regal nr. 495, din 19 februarie 1885, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă M.S. Regele Greciei.

GHICA GHEORGHE M.

Data și locul nașterii: 15 octombrie 1830, București.

Părinți: Mihail D. Ghica și Ecaterina (născută Faca).

Studii:  –

Căsătorit, în 1856, cu Zoe Cantacuzino.

Data intrării în Minister și posturile ocupate ca șef de misiune:

  • Prin Decretul domnesc nr. 55, din 14 august 1856, era numit în funcţia de director al Afacerilor Străine din Ţara Românească;
  • Decretul regal nr. 2504, din 30 septembrie 1882, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Atena;
  • Prin Decretul regal nr. 495, din 19 februarie 1885, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Constantinopol;

Prin Decretul regal nr. 1319, din 10 aprilie 1886, era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Sankt-Petersburg.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑